Cerul meu

Stau întinsă în pat în lumina după-amiezii şi cu ochii întredeschişi pivesc pe geam. Nu se văd decât cerul şi câţiva nori. Doar avionul acela şi urma pe care o lasă în spate îmi dau de banuit că înafara camerei acesteia calde lumea pulsează în continuare. Aş putea să mă ridic din pat şi să încerc să iau pulsul lumii, să aflu ce s-a mai întâmplat în zilele asta cât am lenevit atât de dulce. Dar de ce aş face asta? Cu mici înflorituri prezentatorii spun aceleaşi lucruri. Cu litere mari de tipar ziarele titrează mereu aceiaşi oameni. Ce-i drept, sub măşti diferite. Crezând în iluzia bunăstării oamenii cumpără mereu aceleaşi lucruri. Dar învelite altfel. Şi toate sunt, în fond, nici aşa, nici altminteri, cât eu stau aici întinsă în mirosul acesta atat de familiar şi cald. Nu mai vreau să alerg, n-am unde. Aşa că zbor şi din când în când, cu dragoste, alunec prin cerul meu.