Pur si simplu

Daca ti-as spune ca te iubesc ai intelege? Daca ti-as spune ca vreau sa te vad mereu in mintea mea zambind te-ar speria? Daca ti-as spune ca nu stiu ce vreau de la tine ai pleca? Daca ai stii ca ma agat de tine la fiecare colt de strada cand nu stiu ce se poate intampla mi-ai da drumul? Daca ai intelege ce vreau sa-ti spun cand ma uit la tine si tac mi-ai raspunde?

Sunt un om de nimic. Sunt lasa si prefacuta. Ma ascund in spatele moralei si a eticii spunandu-mi mie insami si oamenilor din jur ca asta si aia nu se fac. In realitate n-am nici cea mai vaga idee ce se face si ce nu. De-asta iubesc regulile, pentru ca nu trebuie sa gandesc. Cum se zicea? Ordinele se executa, nu se comenteaza… parca. Genial. Mi-e frica sa comentez sau sa disec firul in patru cand vine vorba de tine. Nu vreau sa stiu. Prefer sa ma tarasc decat sa merg drept si sa cad. Sunt lasa si ipocrita. Daca ti-as spune ca te iubesc ai intelege?

Sunt un om de nimic. Sunt rea si egoista. Vreau sa stiu ca esti bine mereu ca sa pot sa rad cu tine. Vreau sa-ti fie bine ca sa-mi fie mie mai usor. Iar atunci cand nu-ti este bine vreau sa fii langa mine ca sa-ti traiesc pana si deceptiile si frica. Ma bucura zambetul tau pentru ca il hraneste pe al meu. Iti spun ca-mi pasa cu adevarat si in acelasi timp sustin ca egoismul se afla la baza tuturor sentimentelor noastre. Spun asta si aprind o lumanare in Biserica. Ma mir ca te mai uiti in ochii mei. Sunt egoista si ipocrita. Daca ti-as spune ca vreau sa te stiu mereu zambind te-ar speria?

Sunt un om de nimic. Sunt haotica si irationala. Vorbesc uneori cu tine fara sa gandesc ce spun. Nu am o idee, nu cred ceva neaparat, dar vorbesc si-ti urmaresc privirea in timp ce asculti. Imi dau seama de la primele cuvinte daca o sa razi de mine sau daca ai sa-mi spui "normal, ai dreptate". Nici nu ma intereseaza daca imi dai sau nu dreptate. Vorbesc ca sa umplu timpul, ca sa mai aman putin momentul in care imi explici. Nu-mi place cand zici ca nu stii. Refuz sa cred ca nu stii. Vreau sa ma placi, vreau sa crezi ca sunt desteapta, vreau sa ma tii de mana, vreau sa iti pese, vreau sa ma lasi in urma si treci mai departe. Crezi ca nu stiu ce vreau? Sunt haotica si imprastiata. Daca ti-as spune ca nu stiu ce vreau de la tine ai pleca?

Sunt un om de nimic. Sunt o lipitoare si o profitoare. Cand nu pot sau nu stiu ma astept de la tine sa poti si sa stii. De-asta urasc cand spui “nu stiu”. Nu-mi datorezi nimic si cu toate astea vreau sa fii acolo pentru mine, vreau sa ai mana intinsa cand am curajul sa ma uit in sus. Nu din marinimie sau din altruism sunt mereu gata sau ma ofer sa te ajut, ci pentru ca vreau ca si tu sa depinzi cumva de mine. As vrea sa stiu ca vei fi acolo mereu, ca nu te vei schimba decat odata cu mine si ca ce avem nu e doar in imaginatia mea bolnava. As vrea sa crezi ca sunt cu adevarat nebuna ca sa-ti pot spune ca sunt intr-un fel geloasa pe toti oamenii din jurul tau. Sunt incapabila si profitoare. Daca ai stii ca ma agat de tine la fiecare colt de strada cand nu stiu ce se poate intampla mi-ai da drumul?

Sunt un om de nimic. Sunt pur si simplu eu. Iti spun toate astea cand te ascult sau cand rad si uneori chiar cred ca intelegi si ca de fapt intre noi este o intelegere tacita. In nebunia mea gasesc subintelesuri in cele mai mici gesturi si glume. Sunt pur si simplu tot ce refuz sa cred ca sunt. Daca ai intelege ce vreau sa-ti spun cand ma uit la tine si tac mi-ai raspunde?

Mi-e scarba de mine, vreau sa-ti fie si tie si ma sperie ca probabil asa va fi.