Î-ţi pasă?

Nu ştiu dacă sunt sau dacă am fost vreodată ceea ce se poate numi "patriotă." Desigur, în copilărie făceam eforturi disperate să văd în harta României imaginea unui buchet de flori aşa cum ne spusese dna Învăţătoare. Am încercat să o privesc din tote unghiurile. Am scris şi o compunere pe tema asta. Dar dintr-un motiv sau altul, de fiecare dată când îmi relaxam privirea, ca într-un test Rorschach, vedeam mereu acelaşi lucru: un peşte.

Ştiu că nu sunt singura care a trecut prin asta, aşa cum ştiu că nu sunt singura care se întreabă de ce imnul nostru naţional pleacă de la premisa că suntem toţi adormiţi, sau, şi mai rău, în comă de ceva timp. Şi mai sunt multe pe care nu le înţeleg despre români şi România, dar nu vreau să comentez asta aici. Sunt sigură că toată lumea are o teorie despre "de ce nu merg bine lucrurile în ţara asta." Eu, cu tot cu facultatea mea de sociologie, nu mă mai pronunţ. Poate că m-am dat bătută înainte de şah şi mat. Sau poate că încă mă mai joc fără să ştiu. Deocamdată optez pentru chill mode...

Câteva imagini mai vechi, de care chiar uitasem, care au generat acest post.

Micile plăceri

Because I’m loving it and it’s the real thing, because it’s like no other. We know that the future’s bright and that together we can do more. Because you just do it, for new ideas in life, for everyone on and off-line. For connecting people.

Pentru adevăraţii domni din România, numai respect. Pentru o lume liberă, plină de respect. Pentru că merităm.

The longest Sunday

Not having to wake up because you never fell asleep seems hard to do. To drink wine and read a book you already read before is almost a cliché. To read what someone dear writes to you and almost hear their voice pronouncing the words takes just a bit of imagination and feeling. To laugh and share is just plain human.

To run outside in the rain at 5 in the morning is like a passage form a novel. To hold your hand and watch the city light through the wet window of a speeding car is what I can find romantic. To lay on a swing in the back yard is classic. To try and tell the future in a game of cards is mystic.

To walk down the street and know I could end up anywhere is relaxing. To make you coffee in the afternoon makes any moment of my day feel just as fresh as the moment I woke up. To lay in bed next to you and not having to say anything is more than I hoped for.

To fall asleep without a worry is like childhood all over again. To wake up in your room is something I can’t describe. To kiss you good bye with no regret is like lifting a rock of my chest.

To do all this and to smile is living the longest Sunday.

Prea mult, prea prost

Daca e sa fie, atunci sa fie campanie. Si daca e campanie, atunci sa fie proasta. Si daca e sa fie proasta, macar sa fie multa. Sinteza lunii:

PSD – Cristian Diaconescu – E timpul sa schimbam Bucurestiul.
Dragul meu, ai intarziat vreo 20 de ani… Pentru unele schimabri e prea devreme pentru ca nu ne putem urca din grajd in pat (vezi tomberoanele ecologice frumos colorate care se desarta toate la un loc), iar pentru alte schimbari este prea tarziu (vezi strada Lipscani care trebuie practic reconstruita de la temelie, vezi fabrici, uzine sau casa Radio). Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca acest slogan este total nepotrivit pentru un public care s-a plictisit sau care de fapt nu a fost niciodata capabil sa ia initiativa. Ma lasi?...

PD-L – Vasile Blaga – Dintr-o bucata.
Clar. Pana aici. S-a terminat. Omu asta nu sta la discutii… este fix imaginea “basescuiana” transmisa foarte subtil… ca gen, noi nu ne prindem, stii? “Solutii, nu discutii!” spunea parca un afis similar. M-a dat pe spate. Exact de asta avea nevoie bucuresteanul, de unul, nene, care sa ti-o zica pe fata, care sa iti desfaca cinsiti geanta in fata si sa iti arate exact ce iti fura. Pai ce-nseamna asta? Ajungi acasa, iti dai seama ca nu mai ai portofelul si telefonul mobil si incepi sa te intrebi… “Dar parca telefonul il lasasem la birou”. Nu, pe fata si dintr-o bucata. Ia naibii geanta cu totul. Bravo, nota 10!

PNL – Ludovic Orban – Pune Bucurestiul pe roate.
Asta chiar e o idee buna. Serios. Acum cateva sapatamni am vrut sa plec la munte si de la mine din Militari pana la iesirea din Bucuresti am facut 2 ore. Si de acolo pana la Brasov mai e de mers. Deci mai bine merge Bucurestiul cu totul pana la Brasov. Facem din toata tara asta un mega-bucuresti sau un meta-bucuresti. Pe de alta parte daca dam putin ceasul inapoi si ne amintim de incidentul de asta-iarna, mie domnul Orban mi se pare un om care ar pune mai degraba orasul sub roate ;). Iar daca ati observat cumva prin oras caravana cu dansatoare, eu zic ca este o copie dupa “Dansez pentru tine.” Cum ar veni, care va sa zica, gagicile alea danseaza pentru bucuresti, sau cum? Gata, mi-e scarba.

PC – Codrin Stefanescu – Da-te cu tancul.
“Mami, mami, vreau si eu sus acolo pe tanc cu nenea.” - “Bine, puiule, dar numai daca imi promiti ca atunci cand te faci mare te duci frumusel cu trupele din NATO si ii omori pe nenorocitii de teroristi care s-au luat in gura cu prietenii nosti, amricanii.” Pe de alta parte cand ma gandesc la un tanc in Bucuresti ma gandesc la revolutia din ’89 si iar ma umplu de scarba. Ce vrea nenea asta de la noi? Vrea sa zica “Puneti mana pe arme, soldati?” Am intrat pe site-ul ala tancul.ro si din cele 20 de secunde cat am tinut pagina deschisa am retinul ceva legat de faptul ca Bucurestiul ar fi sub asediu. Mda, pai cam este. In momentul asta este sub asediul unei campanii deja prea mult tarate prin praful si noroiul pe care se bate. Atat.

PNG – George Becali – In slujba Crucii si a neamului romanesc.
De parca nu ar fi un subiect de misto in sine, domnul Becali tine sa isi faca campanie, cei drept, mai finut, mai modest, ca asa e crestineste. Pana acum n-am auzit sa fi aruncat cu banii in stanga si in dreapta fara numar, dar nu se stie niciodata. Acest cavaler medieval se lupa cu onoare pentru o cauza nobila. Crucea si neamul – cata simbolistica, este de-a dreptul emotionant de penibil. Acest profet si-a deschis bratele “Lasati bucurestenii sa vina la mine” – parca il aud. Nu ca sunt eu credincioasa, dar chiar trebuie sa taram prin noroi chiar si ramasitele de spiritualitate care ne-au mai ramas? Campania asta imi spune… poate ar trebui ca duminica asta la Biserica sa aprinzi o lumanare si pentru Bucuresti…

UPSC – Nusitu Sigurcine – Ridica-te si voteaza.
Merg pe strada. Vad afisul. Ma opresc. Ma uit ca proasta. Nu pot sa cred. Fac scurtcircuit la creier. Deci cum, frate? Un handicapat in scaun cu rotile care se ridica. De ce? Ca sa voteze. Absolut genial. Cel care a facut campania probabil ca s-a gandit mult inainte. In primul rand a eliminat orice simbol care a fost deja folosit: tineretul, batranii, familia, copiii, muncitorul de rand, casnica, elevii, studentii, minoritatile. Ne-au mai ramas handicapatii. Apoi s-o fi gandit ca persoanle cu handicap locomotor si-asa nu prea au cum sa vada afisul si sa se simta jigniti pentru ca oricum nu li s-au facut rampe ca sa se poata deplasa prin oras fara ajutorul a cativa tineri in forta. Asa ca, ai grija, daca nu votezi e ca si cum ai avea un handicap grav, ceea ce in Bucuresti/Romania e ca si cum ai fi oricum mort sau inexistent. Superb. Nu am cuvinte.

Independent – Sorin Oprescu – Primul pe care merita sa-l votezi
Sa ne relaxam. E independent, a facut treaba buna cu Municipalul, e om serios, dar eu citesc fraza aia: Singurul pe care nu ti-e scarba sa-l votezi. Imi pare rau, eu nu cred. Il voi vota, dar asta doar pentru ca e independent si pentru ca am primit acum cateva zile de la o domnisoara draguta un fluturas cu un mesaj care mi-a atins o coarda sensibila: “Cu 500 de euro salariu iti trebuie 2 vieti ca sa iti iei casa!” Nici n-am intors foaia sa vad ce solutie magica propune, pentru ca nu cred. Dar pe cineva tot trebuie sa votez. Il votez pe el sperand ca ne va opera pe toti si ne va baga in terapie intensiva. Sau macar sa ne anestezieze partial si s-o ardem toti high pe tripul nostru. Come to the Candy Mountain, Charlie! Oh, yeah... that’s my dream!

Una peste alta cam asta este sinteza campaniei in mintea mea. Am pus totul pe hartie si de azi nu ma mai gandesc. Nu mai vreau. La urma urmelor, il apreciez pe domnul Vanghelie, lui ii pasa. Mie nu. Not anymore.

Concluzie: Imi fac pardit: Partidul Nastureilor Comunisti (cu dedicatie speciala).

Creier pane

Frig, ploaie, vant,
Noroi si praf.
Copii, batrani, femei,
Heroina si aurolac.
Pumni, cutite, pistoale,
Razboi si ura.

Auzi, prietene…Da, tu de-acolo! Traiasca-ti tie, ia si tu, frate, o bormasina din cutia aia neagra a lui Dorel si da-mi o gaura aici la tampla. Hai, nu te uita asa la mine, ce mare chestie? Nu zice ma nimic Dorel, e prieten cu fratele unui cumnat d-alui tata care l-a ajutat o data cu armata, ca stie el pe cineva in politie. Pe cine sa stie? Ah, nu, nu pe ala, pe altul… ‘nea Mitica-i zic astia… da. Acuma, hai ca nu dureaza mult, dai o gaura pac-pac. Dup-aia ma-ntoci asa pe-o parte si lasi totul sa se scurga in canal. Dupa-aia gata, ma lasi pe trotuar, sau langa, acolo in sant. Ei, cum sa ma lasi? Ma lasi… uite-asa. Nu-ti face griji, prietene, vegheaza macaraua peste mine. Hai, sa traiesti!

Pur si simplu

Daca ti-as spune ca te iubesc ai intelege? Daca ti-as spune ca vreau sa te vad mereu in mintea mea zambind te-ar speria? Daca ti-as spune ca nu stiu ce vreau de la tine ai pleca? Daca ai stii ca ma agat de tine la fiecare colt de strada cand nu stiu ce se poate intampla mi-ai da drumul? Daca ai intelege ce vreau sa-ti spun cand ma uit la tine si tac mi-ai raspunde?

Sunt un om de nimic. Sunt lasa si prefacuta. Ma ascund in spatele moralei si a eticii spunandu-mi mie insami si oamenilor din jur ca asta si aia nu se fac. In realitate n-am nici cea mai vaga idee ce se face si ce nu. De-asta iubesc regulile, pentru ca nu trebuie sa gandesc. Cum se zicea? Ordinele se executa, nu se comenteaza… parca. Genial. Mi-e frica sa comentez sau sa disec firul in patru cand vine vorba de tine. Nu vreau sa stiu. Prefer sa ma tarasc decat sa merg drept si sa cad. Sunt lasa si ipocrita. Daca ti-as spune ca te iubesc ai intelege?

Sunt un om de nimic. Sunt rea si egoista. Vreau sa stiu ca esti bine mereu ca sa pot sa rad cu tine. Vreau sa-ti fie bine ca sa-mi fie mie mai usor. Iar atunci cand nu-ti este bine vreau sa fii langa mine ca sa-ti traiesc pana si deceptiile si frica. Ma bucura zambetul tau pentru ca il hraneste pe al meu. Iti spun ca-mi pasa cu adevarat si in acelasi timp sustin ca egoismul se afla la baza tuturor sentimentelor noastre. Spun asta si aprind o lumanare in Biserica. Ma mir ca te mai uiti in ochii mei. Sunt egoista si ipocrita. Daca ti-as spune ca vreau sa te stiu mereu zambind te-ar speria?

Sunt un om de nimic. Sunt haotica si irationala. Vorbesc uneori cu tine fara sa gandesc ce spun. Nu am o idee, nu cred ceva neaparat, dar vorbesc si-ti urmaresc privirea in timp ce asculti. Imi dau seama de la primele cuvinte daca o sa razi de mine sau daca ai sa-mi spui "normal, ai dreptate". Nici nu ma intereseaza daca imi dai sau nu dreptate. Vorbesc ca sa umplu timpul, ca sa mai aman putin momentul in care imi explici. Nu-mi place cand zici ca nu stii. Refuz sa cred ca nu stii. Vreau sa ma placi, vreau sa crezi ca sunt desteapta, vreau sa ma tii de mana, vreau sa iti pese, vreau sa ma lasi in urma si treci mai departe. Crezi ca nu stiu ce vreau? Sunt haotica si imprastiata. Daca ti-as spune ca nu stiu ce vreau de la tine ai pleca?

Sunt un om de nimic. Sunt o lipitoare si o profitoare. Cand nu pot sau nu stiu ma astept de la tine sa poti si sa stii. De-asta urasc cand spui “nu stiu”. Nu-mi datorezi nimic si cu toate astea vreau sa fii acolo pentru mine, vreau sa ai mana intinsa cand am curajul sa ma uit in sus. Nu din marinimie sau din altruism sunt mereu gata sau ma ofer sa te ajut, ci pentru ca vreau ca si tu sa depinzi cumva de mine. As vrea sa stiu ca vei fi acolo mereu, ca nu te vei schimba decat odata cu mine si ca ce avem nu e doar in imaginatia mea bolnava. As vrea sa crezi ca sunt cu adevarat nebuna ca sa-ti pot spune ca sunt intr-un fel geloasa pe toti oamenii din jurul tau. Sunt incapabila si profitoare. Daca ai stii ca ma agat de tine la fiecare colt de strada cand nu stiu ce se poate intampla mi-ai da drumul?

Sunt un om de nimic. Sunt pur si simplu eu. Iti spun toate astea cand te ascult sau cand rad si uneori chiar cred ca intelegi si ca de fapt intre noi este o intelegere tacita. In nebunia mea gasesc subintelesuri in cele mai mici gesturi si glume. Sunt pur si simplu tot ce refuz sa cred ca sunt. Daca ai intelege ce vreau sa-ti spun cand ma uit la tine si tac mi-ai raspunde?

Mi-e scarba de mine, vreau sa-ti fie si tie si ma sperie ca probabil asa va fi.

Portretul contemporanului

Cine sunt eu? Sunt un fel de tu in alta varianta. Cine esti tu? Un fel de eu. Nu conteaza ca tu esti mai destep sau eu sunt mai frumoasa, ca tu ai ochii verzi si eu ii am banal de caprui. Pana la urma, oricum suntem centrul Universului in egoismul nostru si geniali prin simplul fapt ca suntem contemporani unul celuilalt. Si sa nu uitam ca indiferent de capacitatile noastre de orice gen, noi - "tineretul din ziua de azi" suntem, inevitabil, studenti.

Dar sa lasam subiectivitatea de o parte si sa obiectualizam. Cine este acest student? Este tanarul care poarta dupa el prin RATB sau prin metrou o mapa cu foi si-un pix pe care le tine strans in brate, stand jos pe scaun si evitand cu orice pret privirea dusmanoasa a unei doamne in varsta care se tine de bara in fata lui. Tanarul student este eminamente in permanenta lipsa de bani si asta ii ghideaza intreaga experienta academica. El vine la facultate cu vise mari. Fie ca viseaza sa termine magna cum laude, fie ca isi doreste libertate, fie ca viseaza sa scape de gura parintilor, fie ca viseaza la o cariera stralucita sau la cupa de cunostinte acumulate cu greu in 3, 4, 7 ani. In fine, studentul viseaza. Chit ca sta la camin sau acasa cu parintii, studentul stie ca asta e doar o solutie de moment pana cand va termina facultatea si se va angaja la o firma unde va fi respectat si apreciat, sau de ce nu, isi va deschide propria afacere, optiune atat de buna intr-o lume, o Europa, o tara atat de minunant de capitalista. El stie ca e vorba doar de o scurta perioada de timp pana cand va avea casa, masina, cariera, viata lui.

Insa pana la atingerea scopului studentul nostru curajos nu poate trai doar din banii de la parinti si din mancarea trimisa de acasa. El trebuie sa inceapa sa fie independent. Asa ca plin de sperante isi cumpara Anuntul, isi pune CV-ul pe ejobs, intreaba in stanga si in dreapta, se duce la interviuri pana cand primeste mult doritul loc de munca. "Part time, nu e nevoie de experinta, constinte PC (Word si Excel, sau macar Notepad), salariu atractiv, sanse de promovare...", cel mai probabil un call center. Stundetul se duce constiincios, zi de zi, la munca. Daca are internet acolo isi pune chiar si status "@work" urmat sau nu de un sad face. Insa e mandru de ceea ce a realizat si patria ii multumeste pentru ca a intrat in randul lumii contribuabililor. Bravul student, in postura sa de intelectual in campul muncii nu-si mai permite sa dea pe la facultate zilnic. Un curs de'ici, un seminar de'colo si se trezeste in sesiune. Acum incep noptile nedormite, cafelele nesfarsite, scrumierele pline, cursurile innegrite de la constiincioasa xeroxare la a 'enspea mana si aceleasi modalitati de a copia cu mici variatiuni. Insa stundetul trece de sesiune mai mult sau mai putin prafuit, cu cateva restante, dar nu-i bai, asa e in facultate. El stie ca in vara oricum o sa ia o nota mai onorabila si-o sa-i arate aluia de... ca nu-i el chiar asa de prost.

Nu in ultimul rand, studentul are o viata sociala. Daca nu este un Sapte Seri ambulant in materie de baruri, cluburi, cafenele, atunci stie cu siguranta care e cel mai bun loc pentru orice. El stie ce-i aia o betie pe cinste si viata de noapte. Are prieteni cu care isi impartaseste opiniile la un suc, la o tigara sau pe mess si nu are nevoie de aprobarea nimanui pentru ca el are deja opinii formate. Studentul are de regula si o relatie pe care o onoreaza in cateva zile fixe pe an, 14 februarie, 1 si 8 martie, doua zile de nastere si 25 decembrie.

Insa ceea ce e este interesant de urmarit e metamorfoza tanarului student, caci el nu ramane neschimbat pe parcursul gloriosilor ani de studiu. Dupa multe ore de practica neplatita, dupa ce a vazut mai mult exteriorul decat interiorul usilor, dupa ce a facut pe reportofonul in amfiteatru, dupa ce si-a expus cu brio cateva idei la seminarii, dupa ce a votat aiurea o data sau de doua ori (de parca ar conta), dupa ce a participat la o serie de actiuni revolutionare menite sa modifice reforma si dupa ce a realizat ca 800 de lei pe luna inseamna mai putin de un euro pe ora, neinfricatului student ii este clar: tre sa se care din tara.

23.23 (sau fiecare cu tripul lui)

M-am uitat mai devreme la ceas si era 23.23... Superstitiile spun ca asta inseamna ca "ma iubeste". Superstitiile pe de alta parte spun si ca nu e bine sa te intorci din drum cand ai plecat de acasa. Numai ca, pentru mine, liftul e ca un memento. Cand ajung in fata lui imi amintesc ca nu am telefonul, sau ca am uitat o carte. Daca plec de acasa direct, fara macar sa ma intorc o data inseamna ca sigur am uitat ceva, deci ziua imi va merge prost. Simplu. Logic. Fara superstitii.

O pisica neagra care iti taie calea e doar un animal care ar trebui institutionalizat si trimis unei familii care sa abia grija de el. Nu dovedeste de cat ca nu doar cainii sunt o problema in tara asta. Sau ca stapanul pisicii e prea batran si prea ramolit. Ma rog... In orice caz nu inseamna ghinion. Sunt convinsa de asta.

Insa 23.23 inseamna ca ma iubeste. Si aici se termina cinismul. Zambesc. Da, probabil ca ma iubeste. Foarte tare superstitia asta. Mai putin cand abia m-am certat cu el, i-am inchis furioasa telefonul si l-am aruncat in partea cealalta a camerei. In cazul asta nu prea imi arde sa vad 23.23 pe telefon in timp ce eu ma uit la el din 30 in 30 de secunde printre fumul de tigara ca sa vad daca el mi-a dat mesaj. Acum, na, fiecare cu tripul lui.

Si cu toate astea superstitiile sunt bune. Nu intr-un mod atat de creativ ca murdarirea, dar sunt si ele bune la ceva. Pe mine ma ajuta sa-mi reamintesc ca exista lucruri in afara vietii mele cotidiene care se reflecta in evident. Exista acele asa-numite "semne" in care, daca esti destul de creativ/indragostit/visator/nebun/ect (mai ales etc), poti crede si pe care le poti interpreta si folosi in favoarea ta. Superstitiile spun lucruri generale: o sa ai ghinion, o sa ai noroc, cineva te iubeste. In fiecare zi ti se intampla ceva mai putin placut sau iti reuseste ceva cat de marunt si cu siguranta exista cineva care te iubeste. Dar tocmai asupra lucrurilor astora atat de evidente superstitia ne atrage atentia. Si atunci exageram si dramatizam. Nu am stiut la examen si in nici un caz nu e vina noptilor nedormite in B52, ci a nenorocitei aleia de pisici gri (close enough).

Chill...

E 00.00 si asta imi aminteste ca e cineva acolo care ma iubeste. Vorba aia... fiecare cu tripul lui.